Altfel

“Scriu despre orice cacat, deci scriu! ”  Mi-am spus inca de la inceput ca blogu’asta sa nu fie despre ce baiat dragut am vazut ieri la metrou, ce am mancat aseara sau nu stiu ce tufis am vazut pe aleea din parc. Nu trebuia sa fie despre mine, nu vedeam ce sens ar avea ca altii sa-mi patrunda in viata, sa-mi cunoasca sentimentele, sa afle cine sunt eu. Nimic personal. Dar, in dimineata asta, m-am trezit si am stiut ca trebuie sa scriu. Sa scriu despre mine, sau mai bine zis, am stiut ca vreau, ca intr-o zi, Tu, sa gasesti din intamplare pagina asta si sa te regasesti in ceea ce o sa citesti. Putin probabil sa faci asta, de fapt e cam imposibil. Nu e ca si cum in activitatile tale zilnice, printre cluburi de fite,noi saloane, glamour sau atat de mult fashion, s-ar incadra si cititul blogului meu. Nu stiu daca ti-ai dat deja seama ca e vorba despre tine.

Poate te intrebi de ce acum?  Dupa  sase luni,chiar de atunci de cand mi-am propus sa uit inclusiv numele tau. Juma’de an nu? De ce nu atunci? Pentru ca atunci as fi scris probabil cum inca mi-e dor, in ciuda a tot ce-ai facut. Cum inca vreau să stau cu capul pe pieptul tău şi să se prelingă vara pe lângă noi, degetele tale pe coapsele mele, eu să miros a iarba şi tu să ai gust de cireşe. Dar tu nu ai putut să fii cum am vrut eu. Nu, nu meritai ca eu inca sa te mai vad asa.

Scriu , acum, tocmai acum, pentru ca ai aparut din nou. De ce ai ales sa faci asta , nu stiu. Poate te-ai gandit ca sunt ca restul, poate ti-ai dat seama ca nu mi-ai aruncat suficente injuraturi, ca nu m-ai umilit indeajuns. Nu, nu vreau sa scriu despre ce a fost, vreau sa scriu despre ce  faci acum. Poate tu crezi ca eu simteam nevoia ca , din senin, sa apari din nou Tu. Cred ca te amuza, probabil te distrezi copios, dar, Da, chiar era necesar sa vii si sa…imi demonstrezi cam cat de bine te simti tu impreuna cu gloata de pitipoance in fiecare seara in club, aveam nevoie  sa iei in batjocora absolut tot ce spun, aveam nevoie sa imi oferi prietenia ta, fara sa iei in calcul ca se intampla sa-mi datorezi niste scuze, aveam nevoie  sa ma izbesti din nou cu tupeul, ignoranta, indiferenta deja binecunoscute, aveam nevoie sa ma simt din nou folosita. Chiar aveam nevoie de toate astea, nu?  Nu inteleg cum pot exista oameni ca tine! Cum nu a ramas nici macar o farama din tot ce am crezut ca am fost eu candva pentru tine. Nu mai conteaza, m-am convins demult de treaba asta. Poate te intrebi ce vreau de fapt! Vreau sa incetezi! Chiar vreau sa pleci pentru totdeauna, dar inainte de asta, vreau sa-ti multumesc, da, sa-ti multumesc. Ai citit bine! De ce? Pentru ca..era o vreme cand puteam sa te vad altfel, deci da, iti multumesc pentru ca:

Nu aveai nimic din barbatul ideal pe care il visam langa mine. Nu erai nici cel mai frumos sau ravnit, dar la bratul tau puteam sa ma simt eu cea mai frumoasa sau invidiata. Nu erai perfect, dar erai perfect pentru mine.Simplu, pentru ca imi placea felul in care ma inveleai noaptea, pentru ca iti placeau la mine unele nimicuri, pe care altcineva nu le vazuse pana atunci. Pentru ca nu ma lasai sa fac intodeauna ce voiam. Pentru ca puteam sa ma intalnesc cu tine si dupa cea mai urata zi si, totusi, sa ma simt bine. Pentru ca nu aveam nevoie de machiaj in prezenta ta. Pentru ca te suparai de fiecare data atunci cand ieseam cu altcineva.  Pentru ca imi suportai toanele de copil rasfatat. Vezi, am multe pentru care sa-ti multumesc! Dar am platit atat de scump pentru toate!

Daca o sa citesti vreodata randurile astea, sper sa intelegi. Sa intelegi ca nu am nevoie de prietenia ta. Nu stiu in ce te-ai transformat, dar crede-ma ca nu ma mai  intereseaza! Cum nu ma intereseza sa-mi trimiti poze cu alte tipe si sa-mi spui”uite, seamana cu tine”. Intelege ca eu sunt diferita, macar acum incearca sa vezi asta! Daca nu poti sa indrepti nimic din ce ai facut, atunci lasa lucrurile asa.  “Povestea poate fi rescrisa, intoarce-te la mine!”, atat, si totul ar fi fost atat de simplu atunci.